EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Prezidenţiabilul ACL va ajunge vineri la Galaţi/ Klaus Iohannis, în miting electoral la Casa de Cultură a Sindicatelor

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
După ce va vizita Brăila, unde va participa la o întâlnire cu simpatizanţii şi susţinătorii săi, liberalul Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin Liberale pentru preşedinţia României, se va afla vineri după-amiază în Galaţi. Potrivit deputatului Victor Paul Dobre, co-preşedintele filialei locale a ACL, primarul oraşului Sibiu va efectua o vizită…

CONTROALE ample în toate FARMACIILE GĂLĂŢENE. Ce NEREGULI caută anchetatorii

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
Ministerul Sănătăţii demarează în această săptămână un amplu control în toate cele aproximativ 120 de farmacii din judeţul Galaţi. Verificările au loc şi la nivel naţional. Echipele de control vor să vadă în ce măsură aceste unităţi sanitare respectă legislaţia şi protocoalele în vigoare privind eliberarea de medicamente compensate. "Sunt…

12 persoane, judecate în scandalul de la Umbrăreşti, în GREVA FOAMEI în penitenciar

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
12 dintre cele 13 persoane condamnate de instanţa de fond în dosarul privind scandalul de la Umbrăreşti, soldat cu moartea unui om şi rănirea a altor două persoane, au intrat în refuz de hrană. Cei 12 sunt încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi încă din 2012, şi, după ce…

În atenţia şoferilor. Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
Astăzi, 6 noiembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate în municipiul Galaţi pe străzile Frunzei, Tecuci şi Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ, vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameş şi Iveşti, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Oancea. Pe DE 581, o…

Cum AU DISPĂRUT 7,1 MILIOANE DE EURO pe circuitul dintre Primărie, Apaterm şi Electrocentrale

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
* Banii au fost alocaţi, în anul 2014, pentru subvenţionarea energiei termice, dar nu se mai ştie unde sunt Lăsând la o parte datoria istorică pe care cei de la Electrocentrale o au de încasat de la Apaterm, furnizorul de abur trebuie să încaseze, lună de lună, banii pentru serviciile…

AVARIE ELECTRICA: Mazepa, ÎN BEZNĂ

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Miercuri seară, în jurul orei 20,25, curentul electric a picat în zona Mazepei. Cititorii "Vieţii libere" spun că au încercat să sune la numărul pentru deranjamente pe care Electrica l-a pus la dispoziţie consumatorilor, dar nu a răspuns nimeni. Potrivit surselor oficiale din cadrul Electrica, motivul este o avarie apărută…

Un HOŢ dă târcoale STADIONULUI DUNĂREA! O echipă de fotbal a fost JEFUITĂ în câteva minute

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Mai mulţi sportivi de la un club gălăţean care se antrenau pe stadionul Dunărea au rămas fără bani şi telefoane mobile. S-a întâmplat pe 9 octombrie, în timpul unei şedinţe de pregătire, când toate bunurile sportivilor erau încuiate în vestiar. Un individ a forţat uşa de termopan şi s-a aprovizionat…

Maşini de gunoi cu mesaje pentru COLECTAREA SELECTIVĂ, de astăzi, pe străzile oraşului

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Cărţile de colorat, comandate de către Serviciul Public Ecosal, pentru conştientizarea elevilor din clasele 0 şi I cu privire la importanţa colectării selective, au ajuns ieri la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar lunea viitoare, odată cu reînceperea şcolii, vor fi distribuite în şcolile din municipiu şi din judeţ. Totodată, potrivit directorului…

Cel mai ghinionist hoţ este din Galaţi! A fost prins în patru case, într-o singură noapte!

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Galaţi s-a asigurat de un loc în arest, după ce a fost fugărit, la propriu, de mai mulţi oameni din casele cărora a încercat să fure. Individul a ajuns la poliţie după ce un gălăţean în vârstă de 58 de ani,…

Colegiul "Cuza" se MUTĂ. VEZI unde ar urma să fie NOUL SEDIU

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
* Studenţii de la Facultatea de Arte, Secţia artă plastică, urmează să fie evacuaţi * Conducerea ISJ e încântată de spaţiile ce i-au fost prezentate Cum pe 31 decembrie 2014 expiră contractul de închiriere pentru clădirea Comunităţii Evreieşti unde se află în prezent Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", autorităţile caută…

IN MEMORIAM/ Octavian Coşovliu, omul care apără Galaţiul de dincolo de moarte

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Cetăţean de onoare al municipiilor Galaţi şi Brăila, membru de onoare al unor asociaţii de renume, specialist de marcă în domeniul construcţiilor, recunoscut în plan naţional şi internaţional, academician dr. ing. Octavian Coşovliu este profesionistul în faţa căruia cele două oraşe de la malul Dunării se înclină. "M-am străduit ca…

Galaţiul a pierdut un mare profesionist! Dr. ing. Octavian Coşovliu s-a stins din viaţă

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
Reputatul inginer în construcţii, academician dr. ing. Octavian Coşovliu, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 87 de ani. Brăilean de origine, dar stabilit în Galaţi de foarte mulţi ani, dr. ing. Octavian Coşovliu a fost unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi specialişti în construcţii de la malul…

Doi oameni au MURIT din cauza FRIGULUI

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
Deşi temperaturile din ultima perioadă nu au scăzut sub zero grade, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a confirmat primele două decese din cauza hipotermiei. În ambele situaţii a fost vorba despre persoane fără adăpost, consumatoare de alcool. Primul caz a fost al unui bărbat în vârstă de 78 de ani,…

Atenţie, gălăţeni! Se OPREŞTE APA RECE în Centru!

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
În cursul zilei de miercuri, 5 noiembrie, gălăţenii ce locuiesc în centrul oraşului vor rămâne fără apă potabilă, între orele 8,00 şi 19,00, din cauza unor lucrări de montare vane pe conducta Dn400mm, in caminul din str. Traian c/c str. Serei (spre str. N. Alexandrescu) executate de Apă Canal. Astfel,…

AVIZ ŞOFERILOR: Unde vor fi amplasate astăzi RADARELE poliţiei

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
Astăzi, 4 noiembrie, poliţiştii Serviciului Rutier vor monitoriza traficul cu autospecialele cu radar în municipiul Galaţi şi pe principalele artere din judeţ. În oraş, radarele vor fi amplasate pe străzile Portului, Combinatului şi pe Drumul de Centură. Şoferii care vor avea drum pe DN 25 trebuie să fie vigilenţi şi…

ÎN ATENŢIA GĂLĂŢENILOR: Doar astăzi mai puteţi cere SUBVENŢIE pentru CĂLDURĂ

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
* Termenul-limită se referă la gălăţenii care sunt conectaţi la sistemul public de încălzire * Cei care se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, combustibili petrolieri sau solizi au termen până la 20 noiembrie Gălăţenii conectaţi la sistemul public mai pot să facă doar astăzi (marţi, 4 noiembrie) solicitări pentru…

A CĂZUT de la ETAJUL PATRU şi a supravieţuit

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a căzut de la 15 metri înălţime. Gălăţeanul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a mers în vizită la sora lui, care locuieşte într-un bloc din Micro 38. Femeia nu era însă acasă, motiv…

Un nou CUTREMUR în zona Vrancea resimţit şi la Galaţi

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
Luni, în jurul orei 15,09, Galaţiul a fost zguduit de un nou cutremur. Seismul a avut epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de 118 km şi o magnitudine de 4,5 grade pe scara Richter, conform Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Tot în judeţul Buzău, în…

Comparaţie 2014 - 2009/ Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
* În Galaţi, Victor Ponta a obţinut cu şapte procente peste scorul înregistrat la nivel naţional * Klaus Iohannis are, în schimb, cu cinci procente mai puţin la Galaţi decât în restul ţării * În comparaţie cu scrutinul din 2009, Ponta a câştigat aproape 25.000 de voturi în plus faţă…

INCIDENTE la urnele din municipiul Galaţi: Vot în frig şi poze în cabină

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
* Unele secţii nu au avut căldură şi au fost situaţii în care, pentru o perioadă de timp, a lipsit şi curentul electric Primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a desfăşurat, în municipiul Galaţi, fără incidente majore. Totuşi, din unele secţii de votare nu au lipsit întâmplările neaşteptate sau situaţiile neplăcute.…

Noapte de FOC la Galaţi! O sală de jocuri a fost INCENDIATĂ cu substanţe inflamabile

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
Două incendii produse la interval de o oră i-au pus pe jar pe pompierii gălăţeni. După ce au avut de lichidat un foc care a afectat patru case pe strada Basarabiei, militarii au fost în situaţia de a salva de la distrugere totală o locuinţă de pe strada Narciselor, unde…

VERDICT ULUITOR al medicilor legişti în cazul NOU-NĂSCUTULUI MORT după externare

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
* Specialiştii au concluzionat că bebeluşul care a murit la patru zile de la naştere şi la câteva ore de la externare avea pneumonie Rezultatele necropsiei efectuate în cazul copilului din Suhurlui, născut pe 27 octombrie la Maternitatea Spitalului Judeţean şi decedat patru zile mai târziu, acasă, aruncă suspiciuni grave…

Gălăţeanca Andreea Cristea din Londra: "Dacă eu am putut sta la coadă două ore pentru a vota şi voi puteţi! Iesiţi la vot!"

Scris de Duminică, 02 Noiembrie 2014
În vreme ce gălăţenii din oraş nu s-au sinchisit prea mult să vină la urne, dovadă prezenţa scăzută înregistrată până acum, cei din străinătate stau la coadă ore în şir ca să voteze. Dovadă fotografia pe care am primit-o de la gălăţeanca Andreea Cristea, studentă la Londra, care a surprins…

ACCIDENT pe Centură din cauza neatenţiei! Un BĂRBAT GRAV RĂNIT a ajuns la spital

Scris de Duminică, 02 Noiembrie 2014
Accident soldat cu rănirea unui biciclist pe Drumul de Centură, duminică, în urmă cu puţin timp. Bărbatul a ajuns la spital după ce a făcut o manevră neinspirată în trafic şi a nimerit în calea unei maşini. Potrivit poliţiştilor, omul aflat pe vehiculul cu două roţi se deplasa pe banda…
Pagina 476 din 816